Aici gasesti toate informatiile de care ai nevoie pentru a te decide asupra unei destinatii ideale pentru tine... de restul ne ocupam noi!

CITY BREAKSKI 2016
 

10 sfaturi pentru vacante linistite cu copiii

10 sfaturi pentru vacante linistite cu copiii 10.08.2015 | Idei pentru concediu

Mergi in vacanta cu prichindeii tai? S-ar putea ca vacanta ta sa fie mult mai diferita ca atunci cand ai fost doar tu cu partenerul/partenera. Deci, fii in permanenta pregatit pentru aceste schimbari. Noi ti-am pregatit cateva sfaturi legate de ce ai nevoie pentru a calatori cu cei mici.

Rezerva dinainte

Daca iti place sa fii spontan in vacanta, atunci cand esti cu copiii tai, acest lucru poate aduce numai dezastre. Fa-ti vacanta cat mai usoara si fii sigur ca inainte de a ajunge la destinatie, ai rezervat locuri pentru transport, cazare sau diversele activitati de concediu. Vei vrea sa eviti orice fel de problema in plus.

Fa totul din timp

Deja stii faptul ca dureaza mai mult decat de obicei orice activitate cu cei mici si sunt multe lucruri care te pot face sa intarzii. Asa ca atunci cand mergi la gara sau aeroport, fii sigur ca iti iei o marja de timp mai lunga pentru a ajunge la destinatie, din cauza micilor probleme care pot aparea.

Nu-ti lasa copiii sa-si impacheteze bagajul 

Chiar daca iti inveti copiii sa fie independenti si sa se descurce singuri, intotdeauna verifica bagajul lor inainte de a pleca. S-ar putea ca cei mici sa uite lucruri esentiale sau s-ar putea sa duca cu ei intreaga colectie de jucarii si ghiozdanul va deveni foarte greu.

Pregateste activitati pentru ei

copil

Cei mici au energie in permanenta, deci fii pregatit cu multe lucrusoare care sa-i tina ocupati. De exemplu, ia in permanenta cu tine carti de colorat, jucariile lor preferate, puzzle, plastelina si alte obiecte care le-ar distrage atentia pe mijlocul de transport sau la plaja.

Fii pregatit pentru clima si activitatile din vacanta

Fie ca mergi la mare sau la munte, gandeste-te mereu dinainte care sunt lucrurile de care ar avea nevoie. Pentru munte, nu uita costumul de ski si toate accesoriile necesare, plus ai grija ca echipamentele sa fie confortabile. Un copil care se simte bine in hainutele lui este un copil fericit. De asemenea, pentru mare, nu uita crema de protectie si accesoriile de plaja.

Nu uita medicamentele

Cum, in general, toate lucrurile rele se intampla deodata, din cauza oboselii, mancarii si a schimbarilor de locatie si clima, s-ar putea ca cei mici sa nu se simta tocmai bine. De aceea, fii pregatit cu mai multe feluri de medicamente pentru diverse situatii, intr-o cutiuta medicala speciala pentru transport.

Evita dulciurile si mancarurile nesanatoase

Rezista tentatiei de a oferi copiilor dulciuri in drum spre destinatia de vacanta pentru a-i mentine linistiti. Zaharul are efectul tocmai opus. Si nu le oferi gustarele nesanatoase doar pentru ca sunt rapide si usor de transportat. Pregateste de acasa cateva mancaruri sanatoase din propria bucatarie.

Incurajeaza-le creativitatea

copil

Calatoriile sunt o cale de a te dezvolta ca persoana si acelasi lucru se intampla si cu copiii tai. Sunt atat de multe activitati pe care nu le-au incercat inca si acum au ocazia sa le invete de la tine. Incurajeaza-i sa pastreze un jurnal de calatorie si lasa-i sa faca fotografii pentru a se implica si mai mult in concediul vostru.

Pastreaza datele de contact la indemana

In cazul in care calatoriti prin aeroporturi uriase si gari aglomerate, scrie datele tale de contact pe lucrurile copiilor, precum numar de telefon, numele copiilor si numele tau, plus adresa. Pune aceste date pe ghiozdanul lor si printre lucrurile lor, pentru orice eventualitate.

Implica copiii in vacantele tale

Daca vrei copii fericiti in vacanta, incurajeaza-i sa luati decizii impreuna referitor la destinatii si activitati. Fie ca vor sa faceti castele de nisip sau sa va dati cu vaporasul, este un pret mic pentru fericirea lor, iar cand trebuie sa faceti ceva ce nu le place in mod special, explica-le de ce este nevoie sa faceti acest lucru.

Tu ce sfaturi ai pentru o vacanta perfecta cu cei mici?

Ce parere ai?

Daca ti-a placut articolul zi-le si prietenilor tai despre el

 

 
 
x

TuristCenter.ro foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >