Aici gasesti toate informatiile de care ai nevoie pentru a te decide asupra unei destinatii ideale pentru tine... de restul ne ocupam noi!

Baile Felix nouPLATESTI 1 LOC SI MERG 2!
 

5 piete de Craciun din Romania pe care sa le vizitezi in decembrie

5 piete de Craciun din Romania pe care sa le vizitezi in decembrie 11.12.2015 | Turist in Romania

Obiceiul Pietelor de Craciun a fost imprumutat din Germania si de cativa ani marile orase din Romania imbraca straie de sarbatoare si gazduiesc la randul lor Targuri de Craciun. Ideea Pietelor de Craciun este imbratisata cu entuziasm pe meleagurile romanesti si aduce un plus de farmec Sarbatorilor de iarna. Totodata este un bun prilej de promovare si readucere in atentia consumatorilor a produselor specifice romanesti, a traditiilor locale si obiceiurilor stravechi. Iti prezentam mai jos cateva orase din Romania, in care Pietele de Craciun sunt adevarate atractii turistice pentru vizitatori.

Piata de Craciun din Sibiu

Piata de Craciun Sibiu

Sursa

Sibiul a adoptat traditia Pietelor de Craciun in urma cu 8 ani. De la prima editie si pana in prezent, Piata de Craciun din orasul transilvanean atrage an de an mii de turisti din toate colturile tarii. Casutele din lemn amplasate in Piata Mare ofera o gama larga de produse traditionale: de la savuroasele jumeri, alaturi de muraturile traditionale, la cozonaci pufosi si vin fiert. Cadourile si suvenirurile copleteaza meniul de sarbatoare, iar programul artistic atent conceput, precum si decorul specific tes impreuna atmosfera magica a Craciunului.

Targul de Craciun din Alba Iulia

Piata de Craciun Alba Iulia

Sursa

Cetatea Alba Carolina poarta si in acest an mantaua Sarbatorilor de iarna. Un pavilion de luminite, asemanator cu cel din Sibiu, "imbraca" Piata de Craciun. Nu lipsesc casutele din lemn frumos decorate, produsele traditionale, vinul fiert si tarabele cu produse artizanale. Atmosfera va fi animata de concerte de colinde si cantece de sarbatoare. In plus, in incinta Pietei de Craciun, vizitatorii vor avea la dispozitie si un patinoar, amplasat in imediata apropiere a bradului de Craciun.

Targul de Craciun din Timisoara

Piata de Craciun Timisoara

Sursa

Capitala Banatului este luminata in acest an de peste jumatate de milion de beculete. Timisoara gazduieste doua Piete de Craciun, una amplasata in zona Soarelui si cea mai importanta, in Piata Operei. Din casutele de lemn impodobite cu beculete si crengute de brad, comerciantii ofera bunatati traditionale, dulciuri, vin fiert, cadouri pe toate gusturile si pentru toate buzunarele, precum si minunate aranjamente specifice sezonului. Nu lipsesc concertele de colinde si Atelierul lui Mos Craciun.

Piata de Craciun din Brasov

Piata de Craciun Brasov

Sursa

Feerie de lumina si decoruri spectaculoase sunt ingredientele unui Craciun de Poveste in Piata Sfatului din Brasov. Targul de Craciun cu minunatele casute impodobite va aduce si in acest an magia sarbatorilor in orasul de la poalele masivului Postavaru. Peste intreaga Piata de Craciun din Brasov troneaza un brad inalt de 28 de metri adus din zona localitatii Vama Buzaului, despre care specialistii si autoritatile spun ca are o varsta de peste 67 de ani.

Targul de Craciun din Cluj-Napoca

Piata de Craciun Cluj

Sursa

Piata de Craciun din Cluj-Napoca aduce in ultima luna din an atmosfera de sarbatoare in Capitala Transilvaniei. Amplasata in Piata Unirii, Piata de Craciun este locul magic in care cei mici il vor intalni pe Mos Craciun, iar cei mari se pot delecta cu savuroasele produse traditionale si vor putea sa guste din vinul fiert. Pe scena Targului de Craciun vor urca in fiecare seara grupuri de colindatori. Incepand cu acest an, programul artistic va cuprinde si recitaluri ale corurilor bisericilor din localitate.

In care dintre aceste Piete de Craciun ti-ar placea sa ajungi inainte de Sarbatori?

Ce parere ai?

Daca ti-a placut articolul zi-le si prietenilor tai despre el

 

 
 
x

TuristCenter.ro foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >