Aici gasesti toate informatiile de care ai nevoie pentru a te decide asupra unei destinatii ideale pentru tine... de restul ne ocupam noi!

PLATESTI 1 LOC SI MERG 2!CITY BREAK
 

7 plaje exotice deosebite din Australia

7 plaje exotice deosebite din Australia 27.04.2015 | Destinatii Exotice

Plajele din Australia sunt cunoscute ca fiind cele mai frumoase plaje din lume si nu exageram cand spunem acest lucru. Continentul este inconjurat de plaje cu nisip auriu, fin si apa cristalina, foarte bine ingrijite si de o frumusete exceptionala. Iata cateva dintre cele mai apreciate plaje din Australia... am avut de unde alege.

Whitehaven Beach, Whitsunday Island, Whitsundays

plaja australia

Sursa

Whitehaven Beach este considerata cea mai frumoasa plaja din Australia. Plaja are nisip "silica", mai fin ca orice alt fel de nisip, care nu arde sub talpi. Culoarea nisipului este alb pur si face un contrast exceptional cu apa albastra. Este cea mai fotografiata plaja si creeaza niste peisaje care par ireale. Totodata, este cea mai vizitata plaja din Australia, numerosi turisti dorind sa vada cu ochii lor aceasta minunatie a naturii.

Cable Beach, Broome, Western Australia

plaja australia

Sursa

Cuvintele nu pot descrie frumusetea peisajului de la Cable Beach. Nu este la fel de comerciala ca Whitehaven Beach, dar este speciala dintr-un motiv aparte: are cele mai frumoase apusuri din Australia. Soarele se reflecta intr-un mod nemaivazut in apa oceanului. Aici te poti plimba cu camilele sau poti savura un cocktail la Sunset Bar, in timp ce admiri topirea soarelui in ocean.

Burleigh Heads, Gold Coast

plaja australia

Sursa

Burleigh Heads este o plaja incredibila tocmai pentru ca se afla in apropierea unei artere de drum principal si, totusi, arata curata si eleganta. Foarte multi localnici o viziteaza in fiecare zi datorita faptului ca este atat de aproape de oras. Aceasta coasta este o destinatie ideala, avand plaje superbe si accesibile. Este un loc perfect pentru surfing.

Noosa Main Beach, Sunshine Coast

plaja australia

Sursa

Noosa Main Beach poate fi numita plaja perfecta. Este foarte usor de gasit, are nisip fin, apa turcoaz si conditii exceptionale pentru sporturi de apa. Aici poti veni sa urmaresti delfinii sau sa participi la numeroasele festivaluri locale. Este o plaja comerciala ideala pentru tineri, avand farmecul australian specific si un plus de originalitate.

75 Mile Beach, Fraser Island

plaja australia

Sursa

Fraser Island este cea mai mare insula de nisip din lume. Plaja 75 Mile ne da un indiciu asupra lungimii acesteia. Este un adevarat paradis al pasionatilor de stat la soare. Plaja este formata din mozaicuri din mai multe feluri de nisip. Aici exista o laguna numita Champagne Pool, datorita spumei obtinute prin lovirea apei de stanci.

Wineglass Bay, Tasmania

plaja australia

Sursa

Chiar daca Tasmania nu este faimoasa pentru peisajele sale, Wineglass Bay este una dintre cele mai spectaculoase plaje din intreaga Australia si un simbol al insulei Tasmania. Ceea ce face ca plaja sa arate unic este contrastul pe care il creeaza apa turcoaz pe stancile din granit. Plaja are forma de scoica si este destul de izolata. Reciful arata incredibil, aici fiind un loc ideal pentru snorkeling.

Mandalay Beach, Western Australia

plaja australia

Sursa

Mandalay Beach este o plaja izolata a carui farmec este dat de peisajele salbatice si neatinse de turistii obisnuiti. Aici valurile sunt mari si se izbesc puternic de stancile malului. Si tocmai acest aspect, impreuna cu apa limpede, ii confera un farmec aparte. Plaja isi ia numele de la vasul care a naufragiat aici cu mult timp in urma.

Tu pe ce plaja din Australia ai vrea sa-ti petreci concediul de vara?

Ce parere ai?

Daca ti-a placut articolul zi-le si prietenilor tai despre el

 

 
 
x

TuristCenter.ro foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >