Aici gasesti toate informatiile de care ai nevoie pentru a te decide asupra unei destinatii ideale pentru tine... de restul ne ocupam noi!

CITY BREAKSKI 2016
 

Cele mai frumoase 6 cetati medievale din Romania

Cele mai frumoase 6 cetati medievale din Romania 10.11.2015 | Turist in Romania

Istoria romanilor a avut parte de numeroase evenimente si, ca popor, am facut fata multor pericole si am lasat in urma mici comori istorice, dovezi ale existentei unor vremuri diferite. Dintre acestea fac parte si urmatoarele cetati medievale, care sunt monumente istorice pline de povesti, iar atunci cand le vizitezi esti teleportat in trecutul tarii noastre.  

Cetatea Alba Carolina

cetatea alba

Cetatea Alba Carolina este o fortareata cu bastioane de forma unui heptagon neregulat, construita la inceputul secolului al XVIII-lea, in orasul medieval Alba Iulia. In trecut, aceasta a avut rol de fortificatie strategica de aparare a Imperiului Habsburgic impotriva Imperiului Otoman. Aceasta cetate cu forma stelata este intr-o stare buna de conservare si este vizitata de foarte multi romani datorita constructiei sale deosebite.

Cetatea Poenari

poenari

Cetatea Poenari este un monument istoric construit in secolul al XIV-lea, la cativa kilometri de Barajul Vidraru, langa localitatea Arefu, in judetul Arges. Cetatea a servit drept una dintre resedintele lui Vlad Tepes si a fost utilizata in scop de refugiu sau punct de observatie. Aceasta se afla pe un varf de munte si pentru a ajunge la cetate, vizitatorii trebuie sa urce 1480 de trepte, dar peisajul din varf face sa merite efortul depus.

Cetatea Devei

deva

Sursa

Cetatea Devei a fost construita in anul 1269 si se afla pe un deal de pe teritoriul orasului Deva. Acum se mai pot vedea doar ruinele cetatii din cauza faptului ca aceasta a fost distrusa intr-o puternica explozie a depozitului cu munitie in secolul al XIX-lea. Totusi, recomandam vizitarea acestei cetati datorita panoramei orasului Deva care este cu adevarat spectaculoasa.

Cetatea de Scaun a Sucevei

suceava

Cetatea de Scaun a Sucevei se afla la marginea de est a orasului Suceava, pe un platou de unde se vede intreg orasul. Cetatea a fost construita la sfarsitul secolului al XIV-lea, in timpul atacurilor otomane, de catre Petru al II-lea Musat si fortificata de Stefan cel Mare. Aceasta a fost o fortificatie maiestuoasa, insa acum aici se gasesc doar ruinele cladirii pline de istorie.

Cetatea Fagaras

fagaras

Cetatea Fagaras este situata in centrul municipiului Fagaras, judetul Brasov, si a fost construita in 1310 pentru apararea sud-estului Transilvaniei de incursiunile tatarilor si otomanilor. Cetatea a avut o istorie bogata si a fost ocupata de domnitori si boieri ai Transilvaniei, fiind o adevarata capitala a pincipatului de atunci. In prezent, cetatea adaposteste Muzeul Tarii Fagarasului si Biblioteca Municipala.

Cetatea Rasnov

rasnov

Cetatea Rasnov este unul din cele mai bine pastrate ansambluri fortificate din Transilvania si se afla in sudul orasului Rasnov din judetul Brasov. Anumite structuri ale cetatii dateaza inca din secolul al XIV-lea. Cetatea este pozitionata pe un deal stancos si turistii pot vizita interiorul cetatii, care este un loc plin de viata si istorie romaneasca. 

Ce alte cetati medievale din Romania am putea adauga listei?

Ce parere ai?

Daca ti-a placut articolul zi-le si prietenilor tai despre el

 

 
 
x

TuristCenter.ro foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >