Aici gasesti toate informatiile de care ai nevoie pentru a te decide asupra unei destinatii ideale pentru tine... de restul ne ocupam noi!

Relaxare la Stana de ValeCITY BREAK
 

Viziteaza Salzburg in 3 zile

Viziteaza Salzburg in 3 zile 16.01.2014 | City Break

Salzburgul este unul dintre orasele pe care le poti alege pentru un city break de cateva zile in Austria. Acesta este al patrulea cel mai mare oras din tara si capitala regiunii in care se afla, atragand turisti din ingtreaga lume cu obiectivele sale deosebite. Salzburg este un oras profund istoric si cultural, dar modern in acelasi timp, si, prin urmare, destinatia ideala pentru un city break de vis.

Vechiul oras Salzburg Altstadt

Salzburg Altstadt
Sursa

Salzburg Altstadt este orasul vechi si locul pe care nu ai cum sa-l ratezi intr-o vizita de 3 zile. In acest centru se afla cea mai mare parte a obiectivelor turistice de valoare culturala si istorica din Salzburg, motiv pentru care intreaga zona a fost declarata ca Sit de Patrimoniu Mondial UNESCO in 1997. Orasul vechi are si propriul sau centru istoric, care te va fermeca si care va deveni destinatia perfecta pentru plimbarile tale de vacanta. In afara de acesta, tot in orasul vechi mai poti admira si alte atractii turistice, cum ar fi Catedrala din Salzburg, Castelul Hohensalzburg, Biserica Sf. Petru, Muzeul de Arta Residenzgalerie si multe altele.

Descopera viata lui Mozart la Salzburg

Muzeul Mozart, Salzburg
Sursa

Wolfgang Amadeus Mozart s-a nascut la Salzburg in anul 1756. Locuinta familiei sale se afla la etajul al treilea din Casa Hagenauer, care astazi poate fi vizitata in orasul vechi. Turistii curiosi de viata si opera marelui artist, pot vizita locul nasterii si casa lui Mozart. Locul nasterii sale a fost transformat intr-un muzeu dedicat acestuia, in care vei putea admira cele mai importante documente ale sale, dar si o colectie impresionanta de obiecte personale, portrete ale artistului si instrumente muzicale.

Gradinile din Salzburg

Palatul si Gradinile Mirabell
Sursa

Gradinile din Salzburg sunt atasate in principal unora dintre cele mai mari si mai frumoase castele si palate din regiune. Daca interioarele acestora sunt pline de relicve ale istoriei si ale artei Salzburgului si sunt accesibile contra cost, prin tururi ghidate, gradinile sunt gratuite, iar in timpul sezoanelor calde, sunt locuri perfecte pentru petrecerea catorva ore relaxante, in natura. Mai mult decat atat, aceste gradini sunt ingrijite si amenajate in diverse stiluri, astfel ca te poti bucura de spatii verzi impresionante. Cele mai frumoase astfel de gradini le vei gasi la Palatul Hellbrunn si Fantanile Trick si la Palatul si Gradinile Mirabell.

Descopera modernitatea in Salzburg

Hangar-7, Salzburg
Sursa

Orasul Salzburg nu se lauda numai cu istoria si cultura sa, ci si cu o serie de locatii moderne, care te vor impresiona cu siguranta si iti vor dezvalui un oras care se afla in pas cu tehnologia si cu arhitectura si arta zilelor noastre. Arta si creativitatea se impletesc in galeriile si in muzeele moderne ale orasului. In marile parcuri ale Salzburgului vei avea ocazia sa admiri expozitii temporare sau permanente de sculptura moderna. La acestea se adauga cateva edificii care sunt in sine opere de arta moderna, dar care si gazduiesc exponate de acest fel, cum ar fi Initiative Arhitektur, Europark Salzburg, Hangar-7, Museum der Moderne Monchsberg si University Mozarteum Salzburg.

Un city break in Salzburg inseamna o vacanta completa. Indiferent de pasiunile si de interesele lor, turistii vor gasi aici ceva adecvat pentru fiecare zi, deoarece orasul este plin de atractii turistice diverse, de la cele care reliefeaza istoria locului, pana la arta moderna si la spatiile naturale deosebite. 

Ce parere ai?

Daca ti-a placut articolul zi-le si prietenilor tai despre el

 

 
 
x

TuristCenter.ro foloseste COOKIES. Navigand in continuare, va exprimati acordul pentru folosirea acestora. Afla detalii >